Femeile din lumea greacă antică aveau puține drepturi în comparație cu concetățenii lor bărbați. Lipsită de drepturi esențiale, precum dreptul de a vota, dreptul de a deține pământuri sau de a moșteni proprietăți, locul unei femei era acasă, iar scopul ei în viață era creșterea copiilor. Aceasta este o descriere generală și, atunci când ne gândim la femeile din Grecia antică, trebuie să ne amintim că sursele noastre sunt incomplete și nu întotdeauna prezentate obiectiv.
Din păcate, informațiile privind anumite orașe-stat ne lipsesc adesea în ceea ce privește statutul femeilor și provin aproape întotdeauna de la autori bărbați. Numai despre Atena avem date clare în care sunt descrise în detaliu statutul și rolul femeilor în societate. În același timp, nu suntem siguri despre cum erau aplicate în practică regulile și legile care ne-au supraviețuit până astăzi din antichitate. Știm că femeile spartane erau tratate oarecum diferit în comparație cu femeile din alte orașe-stat. De exemplu, trebuiau să facă antrenament fizic ca bărbații, li se permitea să dețină pământuri și puteau bea vin.
Există, de asemenea, categorii de femei care sunt mai puțin documentate decât altele, cum ar fi femeile profesioniste care lucrau în magazine și ca prostituate și curtezane; regulile și obiceiurile sociale aplicate lor erau chiar mai neclare decât în cazul femeilor care proveneau din familiile cu cetățenie. În cele din urmă, spre deosebire de soarta majorității femeilor, în unele cazuri excepționale, s-au ridicat deasupra limitelor societății grecești și și-au câștigat o recunoaștere durabilă ca poete (Sappho din Lesbos), filozoafe (Arete din Cirene), conducătoare (Gorgo din Sparta și Aspasia din Atena) și doctorițe (Agnodice din Atena).
Femeile în mitologie
Având în vedere rolul lor limitat în viața socială de zi cu zi, există o distribuție surprinzător de puternică de personaje feminine în religia și mitologia greacă. Atena, zeița înțelepciunii și patroana Atenei, se remarcă ca o figură puternică, binecuvântată cu inteligență, curaj și onoare. Din nou, comună majorității culturilor antice, unde agricultura era crucială pentru comunitate, zeițele fertilității feminine erau extrem de importante și deosebit de venerate - Demeter și Persefona fiind cele mai venerate de greci.
Ca și în alte literaturi antice dominate de bărbați, în mitologia greacă femeile sunt adesea prezentate ca persoane conflictuale, cum ar fi Hera cea geloasă, care își folosește farmecele pentru a-i face pe bărbați să-și piardă mințile. Miturile și literatura abundă în personaje feminine care încearcă tot posibilul să deraieze planurile eroilor masculini, de la vrăjitoarea supremă Medeea până la sirenele mortale, de altfel foarte seducătoare. De asemenea, acestea pot fi reprezentate ca fiind conduse doar de pasiune sălbatică și emoție extatică, cum ar fi menadele. În schimb, femeia castă ideală, loială soțului ei absent, este întruchipată de Penelopa în Odiseea lui Homer. Muzele sunt o altă reprezentare pozitivă, celebrate nu doar pentru frumusețea lor fizică, ci și pentru abilitățile lor artistice de amploare. Dacă aceste personaje fictive au avut vreo influență asupra rolului femeilor în viața reală este o întrebare deschisă, la fel ca și următoarea întrebare, mult mai interesantă, ce părere au avut femeile din antichitate despre astfel de modele create de bărbați? Poate că nu vom ști niciodată.
Fetele
Ca în multe alte culturi agrariene, dominate de bărbați, bebelușii de sex feminin prezentau un risc mult mai mare de a fi abandonați la naștere de către părinții lor decât copiii de sex masculin. Copiii părinților cetățeni frecventau școli unde curriculumul acoperea cititul, scrisul și matematica. După ce aceste elemente de bază erau asimilate de către elevi, studiile se îndreptau spre literatură (de exemplu, Homer), poezie și muzică (în special liră). Atletismul era, de asemenea, un element esențial în educația unui tânăr. Fetele erau educate într-un mod similar cu băieții, dar cu un accent mai mare pe dans, gimnastică și performanțe muzicale, care puteau fi demonstrate în concursuri muzicale, la festivaluri și ceremonii religioase. Scopul final al educației unei fete era de a o pregăti pentru rolul ei de mamă, creșterea copiilor și nu de a stimula direct dezvoltarea intelectuală.
În cultura greacă, o parte importantă a creșterii unei fete implica pederastia (acest tip de relație nu era practicat doar de bărbații și băieții maturi). Aceasta era o relație între un adult și un adolescent care includea și relații sexuale. Pe lângă această relație fizică, partenerul mai în vârstă acționa ca un mentor pentru cel mai tânăr, care era educat prin experiența de viață și practica celui mai în vârstă.
Femeile tinere
Femeile tinere trebuiau să fie virgine la momentul căsătoriei, iar acest eveniment era de obicei organizat de tatăl lor, care alegea soțul și accepta de la el o zestre. Dacă o femeie necăsătorită nu avea tată, atunci interesele ei (perspectivele căsătoriei și administrarea proprietăților) reveneau unui tutore (kyrios sau kurios), care putea fi un unchi sau o altă rudă apropiată de sex masculin. Căsătorite la vârsta tipică de 13 sau 14 ani, dragostea avea puțin de-a face cu compatibilitatea soțului și soției (damar). Desigur, în timp, o dragoste reală de cuplu se putea dezvolta între cei doi, dar cel mai bun lucru la care se putea spera era philia - un sentiment general de dragoste/prietenie; eros, dragostea trupească, era adesea căutată în altă parte de către soț. Toate femeile trebuiau să se căsătorească, în Grecia antică nu exista nicio prevedere și niciun rol în societate pentru femeile mature singure.
Femeile căsătorite
În casa familiei, femeile erau așteptate să crească copii și să se ocupe de nevoile zilnice ale gospodăriei. Acestea aveau și ajutorul sclavilor, dacă soțul își permitea. Contactul cu bărbații din afara familiei era descurajat, iar femeile își ocupau în mare parte timpul cu activitățile din cadrul gospodăriei, cum ar fi prelucrarea lânii și țesutul. Bineînțeles, puteau ieși și vizita casele prietenilor și puteau participa la ceremonii și festivaluri religioase publice. Dacă femeile puteau participa sau nu la spectacole de teatru, subiectul este încă disputat printre cercetători. Ce știm foarte clar este că femeile nu aveau voie să participe la adunările publice, să voteze sau să dețină funcții publice. Nici măcar numele unei femei nu trebuia menționat în public - chiar dacă ar fi fost vreun motiv bun sau rău.
Dacă tatăl unei femei murea, de obicei, aceasta nu moștenea nimic dacă avea frați. Dacă era singurul copil, în acest caz, fie tutorele fie soțul ei, atunci când era căsătorită, preluau controlul moștenirii. În unele cazuri, când o femeie singură moștenea averea tatălui ei, era obligată să se căsătorească cu cea mai apropiată rudă de sex masculin, de obicei un unchi. Femeile puteau moșteni după moartea altor rude de sex masculin, cu condiția să nu existe nicio rudă de sex masculin în linie succesorală. Femeile aveau unele bunuri personale, de obicei dobândite ca daruri de la membrii familiei, care erau de obicei sub formă de haine și bijuterii. Femeile nu puteau face testament și, la moarte, toate bunurile acestora reveneau soților lor.
Căsătoriile puteau fi desfăcute din trei motive. Primul și cel mai frecvent era repudierea de către soț (apopempsis sau ekpempsis). Nu era necesar niciun motiv, se aștepta doar restituirea zestrei. A doua cauză a despărțirilor era plecarea soției din casa familiei (apoleipsis), iar în acest caz, noul tutore al femeii trebuia să acționeze ca reprezentant legal al acesteia. Acesta era, însă, un caz rar, iar reputația femeii în societate era afectată ca urmare. Al treilea motiv de divorț era atunci când tatăl miresei își cerea fiica înapoi (aphairesis), probabil pentru a o oferi unui alt bărbat cu o zestre mai atractivă. Această ultimă opțiune era posibilă, însă, doar dacă soția nu avusese copii. Dacă o femeie rămânea văduvă, era obligată să se căsătorească cu o rudă apropiată de sex masculin pentru a se asigura că proprietatea rămânea în cadrul familiei.
Alte roluri
Femeile, desigur, erau prezente și în diversele alte clase fără cetățenie. Ca sclave, ele îndeplineau tot felul de îndatoriri și lucrau și în afaceri precum magazine și brutării. Grupul pentru care avem cele mai multe informații este cel al prostituatelor. Femeile au fost împărțite aici în două categorii. Prima și poate cea mai comună era prostituata de bordel (pornē). Al doilea tip era prostituata de clasă superioară (hetaira). Aceste din urmă femei erau educate în muzică (în special flaut) și cultură și adesea formau relații de durată cu bărbați căsătoriți. Toată această clasă de femei distrau bărbații (în toate sensurile) la celebrul simpozion, petrecerea privată cu băutură doar pentru invitații de sex masculin.
În cele din urmă, unele femei participau la serviciile cultice și se comportau ca preotese pentru anumite zeități feminine (în special Demeter și Afrodita) și, de asemenea, pentru Dionysos. Preotesele, spre deosebire de omologii lor de sex masculin, aveau restricția suplimentară, că erau adesea, dar nu întotdeauna selectate pentru că erau virgine sau trecuseră de menopauză. Pe de altă parte, închinătorii puteau fi de ambele sexe, iar acele ritualuri cu restricții puteau exclude fie bărbații, fie femeile. Festivalul fertilității Thesmophoria, era cel mai răspândit astfel de eveniment și era frecventat doar de femeile căsătorite. În fiecare an, la Atena, patru tinere erau selectate să o slujească pe preoteasa Atenei Polias și să țease peplos, roba sacră, care urma să împodobească statuia de cult a zeiței. Probabil cel mai faimos rol religios feminin era cel al bătrânei oracol Pythia din Delfi, care recita proclamațiile lui Apollo.
