Felicitările tipărite de Crăciun au devenit faimoase în era victoriană (1837-1901) datorită unei combinații de tehnici de tipărire mai ieftine și a unei poște și mai ieftine, odată cu apariția timbrului poștal Penny Black. Disponibile în orice forme, mărimi și materiale, felicitările de Crăciun erau trimise de milioane de oameni în toate zonele Imperiului Britanic. Ilustratorii victorieni au creat o întreagă imagine a exact ceea ce ne imaginăm legat de cum arăta un Crăciun european, cu scenele lor clasice în care apar brazi de Crăciun împodobiți cu cadouri, ilice, măcăleandri, sănii și drumuri de țară acoperite de zăpadă. Când visăm la un Crăciun alb, felicitările festive din secolul al IX-lea crează în principal acea imagine veșnic verde.
Origini
Adulții își scriau, desigur, scrisori unii altora de secole. Chiar înainte să existe un serviciu public de poștă oficial, scrisorile erau livrate personal, de către servitori și prin intermediul diligențelor. Existau mașini de tipărit confecționate în secolul al XV-lea care utilizau tehnici de tipărit pe lemn sau pe placă de cupru, în special pentru calendare. Totuși, era victoriană a fost cea care a făcut ca felicitările tipărite de Crăciun să devină fenomenul extrem de faimos care este în zilele noastre.
Istoricii Antony și Peter Miall sugerează în Cartea Crăciunului Victorian că originea felicitărilor pentru sezonul festiv se află în sala de clasă. Din secolul al XVIII-lea, profesorii îi puneau pe elevii săi să creeze o „lucrare de Crăciun” în decembrie. Această lucrare presupunea selectarea un foi de hârtie fină și realizarea unei copii a scrisului lor, în principal pentru a se mândri la părinți cu progresul lor academic din acel an. Hârtia avea în general un capăt decorativ gravat, iar până în secolul al XIX-lea, era o practică faimoasă ca copiii să își deseneze propriile colțuri decorative folosind cerneală colorată. „Aceste ofrande au fost precursorii marilor felicitări de Crăciun din era victoriană” (Miall, 37).
Alte surse de inspirație pentru felictările decorative de Crăciun ar fi putut fi partiturile muzicale tipărite cu colțuri și coperți decorative, gravurile comandate pentru aniversări importante, felicitările școlare acordate elevilor merituoși, hârtia de scris ilustrată fină și alte variante mai ornate ale cărților de vizită care erau lăsate atunci când cineva mergea în vizită la o persoană care nu era acasă.
Prima felicitare de Crăciun
Domnul Henry Cole (1808-1882) a fost un funcționar public care a reformat în 1840 sistemul poștal britanic, contribuind la crearea Universal Penny Post, unde expeditorii foloseau celebrele timbre Penny Black. Cole a devenit ulterior primul director al Muzeului Victoria și Albert din Londra. În 1843, Cole a avut o idee briliantă. Nu numai că putea să scape de scrisul de scrisori personalizate pentru prietenii și familia sa de Crăciun, dar putea și să înveselească sărbătorile cu o felicitare colorată, tipărită special pentru a transmite urările sale de sărbători. În consecință, Cola l-a angajat pe John Callcott Horsley (1817-1903), un artist și ilustrator care era membru al Academiei Regale, să realizeze prima felicitare tipărită de Crăciun.
Decorul realizat de Horsley pentru felicitare, care avea mărimea unei cărți de vizită normale (2x3 inci sau 5x7,5 cm) portretiza diferitele generații ale familiei Horsely ținând un toast – probabil pentru prietenul absent care era destinatarul felicitării – înconjurate de scene ce descriu acte de caritate, care și atunci, la fel ca acum, erau un element important al sărbătorilor de Crăciun. În partea stângă erau oameni ce le dădeau mâncare celor nevoiași, iar în dreapta le dădeau haine. Exista un colț de lemn împletit cu iederă, iar sub imaginea principală se afla un mesaj de felicitare, „Crăciun fericit și un an nou plin de bucurii!”. Exista un spațiu lăsat liber chiar în vârful și la baza felicitării, pentru a scrie un mesaj personalizat pentru destinatar. S-au tipărit și colorat manual o mie de astfel de felicitări. Acestea erau puse în vânzare la prețul destul de ridicat de un șiling per felicitare. Probabil nu este de mirare că au fost puțini cumpărători pentru o astfel de idee nouă și relativ scumpă.
Ideea prinde contur
Din fericire pentru afacerea cu felicitări de Crăciun, familia regală era pasionată de tot ce însemna această sărbătoare. În special prințul Albert (1819-1861), care a adus tradițiile de Crăciun în Anglia, precum bradul de Crăciun. Însă cei mai tineri membri ai familiei regale au fost cei care au adoptat ideea de a-și trimite unul altuia felicitări realizate manual atât de Crăciun, cât și de Anul Nou. Regina Victoria trebuie să fi fost de acord, întrucât ulterior a inițiat tradiția conform căreia personalitățile publice puteau să trimită felicitări „oficiale” de Crăciun, în care erau ilustrați împreună cu familiile lor într-un cadru festiv.
Apoi, în 1844, a avut loc o altă încercare de comercializare a felicitărilor de Crăciun, acestea fiind mult mai de succes. Domnul W.C.T. Dobson a vândut o felicitare tipărită care avea o ilustrație a „Spiritului Crăciunului”. În 1848, o felicitare tipărită de William Maw Edgley (1826-1916) a repetat tematica felicitării lui Cole, dar a adăugat scene de veselie generală și elemente sfinte în design. Tipografii se aflau pe un drum bun și au devenit din ce în ce mai ambițioși în ceea ce privea decorul felicitărilor lor, care erau disponibile atunci în papetării și magazine de cărți. Din 1879, în loc de cărți individuale scumpe, oamenii puteau să cumpere pachete ieftine de cărți de la tutungerii și magazine de jucării, cărți care erau adesea importate din Germania. Această dezvoltare a mers mână în mână cu nouă taxă poștală de jumătate de bănuț pe felicitări, așa că oamenii din toate clasele puteau atunci să le trimită celor dragi felicitări de Crăciun.
Designul felicitărilor victoriene de Crăciun
Primele felicitări au fost tipărite pe foi individuale mici, însă în curând au devenit disponibile în orice forme și mărimi. Felicitările victoriene de Crăciun erau în general litografiate și colorate manual, înainte ca tiparul color să intre în funcțiune. Mulți foloseau hârtie în relief, câteodată cu părți decupate pentru a semăna cu dantela, în special pentru colțuri. Existau chiar și felicitări decorate cu fundițe, ciucuri, dantelă adevărată, beteală și sticlă colorată. Satinul, mătasea și brocartul erau de asemenea materiale des utilizate pentru a maximiza textura felicitării. Cele mai exotice felicitări erau aromate, aveau adăugiri căptușite și incorporau flori presate. Una dintre felicitările aflate la vânzare se mândrea cu faptul că era confecționată din nu mai puțin de 750 de piese individuale. Dacă exista o creație care să reflecte pasiunea victoriană pentru acumularea de materiale individuale frumoase pentru a crea un produs finit și mai frumos, aceasta ar fi felicitarea de Crăciun. Având atât de multe posibile materiale într-o singură felicitare, nu este de mirare că magazinele de stofe le-au inclus în stocul lor de Crăciun.
Existau, de asemenea, o mare varietate de forme de felicitări, cele mai faimoase fiind cele clasice dreptunghiulare, dar și cele oval, circulare, în formă de diamant, semilună și clopot. Unele felicitări erau îndoite, altele făcute sub formă de evantai, sau reflectau obiectul pe care îl ilustrau, spre exemplu o cutie poștală sau geantă. Felicitările puteau include părți mobile sau clapete care puteau fi deschise pentru a revela o altă scenă sau un alt mesaj. Unele aveau părți care, atunci când erau trase, mișcau picioarele și mâinile unui personaj de pe fața felicitării sau aveau un disc care putea fi întors pentru a arăta diferite scene într-o fereastră centrală.
Existau multe tipuri de subiecte prezentate pe felicitări, multe dintre ele incluzând scene amuzante din viața de zi cu zi, deseori neavând nicio legătură cu Crăciunul. Temele religioase erau încă faimoase, precum îngerii și scenele din Nașterea lui Iisus Hristos, dar pe măsură ce era victoriană avansa, s-a produs o schimbare clară, trecându-se la teme mai seculare. Istoricii victorieni nu erau lipsiți de umor și nu le era frică să riște, și nu pierdeau ocazia de a păcăli privitorul cu multe felicitări care arătau două scene în același timp, în funcție de direcția în care se ținea felicitarea.
Ilustratorii victorieni erau în mare parte responsabil pentru ceea ce ne imaginăm astăzi ca fiind o „scenă de Crăciun”: biserici vechi și câmpuri pline de zăpadă, curse de sănii, măcăleandri dolofani, ilici și vâsc strălucitori și cadouri pe sau sub bradul de Crăciun. Scenele faimoase cu zăpadă reflectau seria de ierni crunte din Anglia din anii 1830 și 1840. După aceea, crăciunurile albe au devenit din ce în ce mai rare, dar acele scene au rămas în mințile oamenilor. De asemenea, bucatele de Crăciun pe care ne-o imaginăm consumată de personajele lui Dickens în secolul al XIX-lea include întotdeauna, la fel cum sunt prezentate în felicitări, curcanul auriu prăjit și budincile aburinde, mari cât ghiulelele.
Moș Crăciun era un personaj faimos pe felicitări, însă el a evoluat pe parcusul deceniilor, aspectul sau trecând de la un personaj asemănător cu Falstaff la un bătrân vesel, îmbrăcat cu pantaloni albaștri și o coroană de ilice, iar în final la costumul său roșu definitoriu, cu borduri din blană albă. Modul de transportare a lui Moș Crăciun a evoluat de asemenea odată cu tendințele erei victoriene, folosind orice mod pentru a ajunge la hornurile oamenilor, precum bicicleta faimoasă din anii 1880, noua mașină cu motor din anii 1890, rețeaua feroviară modernă în continuă expansiune sau chiar un balon cu aer cald.
Felicitările de Crăciun deveniseră un element nelipsit din perioada sărbătorilor, încât atrăgeau cei mai buni artiști pentru a le ilustra, nume precum Linnie Watts, care a produs o serie de felicitări cu copii și Harry Payne, care desena soldați, o temă emoționantă pentru cei care aveau persoane dragi care luptau departe de casă pentru forțele armate ale Imperiului Britanic.
Felicitările s-au schimbat pe măsură ce gusturile s-au schimbat. De exemplu, o practică faimoasă din anii 1870 erau fundalurile negre, folosite pentru a scoate în evidență mai mult imaginea principală. Felicitările reflectau și tendințele moderne în materie de artă. Până la sfârșitul secolului, au început să apară modelele în stilul Art Nouveau, ce presupunea designuri extrem de decorative și personaje inspirate din lucrările unor artiști la modă precum Alphonse Mucha (1860-1939). Luând în considerare câte felicitări erau trimise în jurul lumii, tradiția s-a răspândit rapid și în alte țări, în special în Statele Unite începând cu anul 1874, când erau tipărite felicitările lui Louis Prang (1824-1909), cunoscut drept „tatăl felicitărilor de Crăciun din America”.
Textetele de pe felicitările de Crăciun
Pe fața, interiorul sau spatele felicitării, textul tipărit a devenit, de asemenea, mai variat de-a lungul anilor, iar mai jos sunt câteva exemple din secolul al XIX-lea:
Iubirea și pacea fie cu tine
Pe tot parcursul Sfântului Crăciun!
Fie ca sărbătoarea Crăciunului
Să fie foarte fericită pentru tine și pentru cei dragi.
Trăim în fapte,
în gânduri, nu în respirații,
nu în ani,
în sentimente, nu în cifre,
pe un cadran.
Fie ca Crăciunul să îți aducă pace și belșug,
Hambarele și pivnițele să fie mereu pline.
O halbă de bere cinstită și sănătoasă,
Va încălzi sufletul și va ridica moralul.
Fie ca Crăciunul tău să fie fericit,
Plin de bucurie pentru tine;
Și pe tot parcursul anului,
Pacea să fie cu tine pentru totdeauna.
Felicitările cuprindeau adesea texte tipărite mai lungi, precum poeme sau diverse versuri din colinde faimoase. Un exemplu de astfel de vers dintr-o felicitare victoriană de Crăciun este:
Oh, viața nu este decât un râu;
Și în copilărie, noi
Nu vedem decât un pârâu curgând lin,
Împodobit cu flori.Dar pe măsură ce devenim mai serioși,
Râul devine mai adânc;
Și acolo unde râdeam în copilărie,
Noi, mai în vârstă, ne oprim să plângem.Fiecare Crăciun care trece,
Ne aduce o schimbare;
Cu cât ne apropiem mai mult de prietenii noștri,
Cu cât timpul trece, cu atât ne agățăm mai mult de ei.(Miall, 43)
Colecționarea felicitărilor de Crăciun
Cei din clasele de mijloc victoriene au devenit colecționari înrăiți de felicitări de Crăciun, acestea fiind confecționate frumos și surprinzând amintiri ale perioadei sărbătorilor, fapt ce explică apariția anului pe felicitare. Probabil cel mai faimos colecționar de felicitări a fost George Buday – el chiar a scris o carte celebră despre istoria felicitărilor de Crăciun, Povestea felicitărilor de Crăciun – și și-a donat colecția de peste 3.000 de felicitări Muzeului Victoria și Albert. Acest muzeu deține astăzi peste 15.000 de felicitări de Crăciun în arhivele sale și în perioada sărbătorilor retipărește vechile designuri victoriene, astfel încît acestea să poată, la fel ca în vremurile de demult, să ducă urările oamenilor în toate colțurile lumii.
