Stâlpii centrali ai Creștinismului își au originea în narațiunea procesului, crucificării, morții și învierii lui Isus Hristos. Evenimentele care alcătuiesc contextul acestei narațiuni acoperă perioada de timp de la intrarea lui Isus din Nazaret și a ucenicilor săi în Ierusalim, pentru sărbătoarea Paștelui, și până Duminică dimineața când ucenicii au anunțat învierea Lui din morți.
În teologia și liturgia creștină, aceast eveniment din viața lui Isus este cunoscut sub numele de „Narațiunea Patimilor”sau “Săptămâna Patimilor”, care își are originea în sensul termenului latin pasio, „a suferi”. Relatarea biblică cuprinde Săptămâna Mare, de la Duminica Floriilor până la Duminica Paștelui. În fiecare an, în timpul acestei săptămâni, mii de pelerini creștini reconstituie aceste evenimente, urmărind literalmente pașii lui Isus de-a lungul unei străzi din Ierusalim, cunoscute sub numele de Via Dolorosa, „Calea Suferinței”. Fiecare loc pe care tradiția îl asociază cu un eveniment specific cunoscut sub numele de Drumul Crucii. Traseul începe din locul unde Isus a fost condamnat de Pilat și se termină la Biserica Sfântului Mormânt (locul despre care catolicii și mai multe comunități ortodoxe pretind că adăpostește mormântul lui Isus). Arta din timpul Renașterii (și nu numai) a devenit dominată de imagini cu scene care redau episodul Patimilor.
Relatările Evangheliilor
Toate detaliile referitoare la evenimentele din ultimele zile ale lui Isus se găsesc în evangheliile canonice ale Noului Testament: Marcu, Matei, Luca și Ioan. Începând cu Marcu (prima evanghelie scrisă, cca. 70 d.Hr.), apoi povestea este repetată în Matei și Luca. Evanghelia lui Ioan are o structură diferită, dar conține și textul de bază. Deși evangheliile cad de acord asupra multor detalii, există totuși diferențe între acestea precum și adăugiri, cum ar fi evanghelia lui Marcu.
Evangheliile descriu lucrarea lui Isus (în mare parte desfășurată în regiunea Galileii), învățând că „Împărăția lui Dumnezeu” era aproape (intervenția finală a lui Dumnezeu în „zilele din urmă”, așa cum se găsește și în cărțile Profeților). În timp ce predica, Isus a făcut miracole și exorcisme („alungarea demonilor”). De asemenea Evangheliile relatează apoi că Isus și ucenicii săi au mers la Ierusalim pentru a sărbători Paștele.
Cronologia „Patimilor”
Duminica Floriilor
Paștele era o sărbătoare anuală evreiască în care se celebra eliberarea poporului din robia Egipteană. Anual mii de pelerini evrei veneau în orașul Ierusalim pentru a participa la acest festival. Isus și ucenicii stăteau la niște prieteni în satul Betania, situat pe partea estică a Muntelui Măslinilor. Înainte de a intra în Ierusalim, Isus le-a spus ucenicilor Săi unde să găsească un măgar și să-l aducă la El, apoi a intrat în oraș pe această cale. La intrarea Lui în Ierusalim este întâmpinat cu bucurie și exaltare de către mulțimi. Ruperea și fluturarea ramurilor de palmier este ceea ce dă numele acestei sărbători. Mulțimea îl întâmpină pe Isus strigând „fiul lui David” și „regele evreilor.” (Referința biblică „fiul lui David” este conformă tradiției precum că Dumnezeu va „ridica” pe cineva din seminția regelui David pentru a domni. David a fost „uns” de profetul Samuel, iar termenul ebraic pentru „uns” este „mesia”.)
Intrarea lui Isus în orașul Ierusalim este întotdeauna descrisă ca un „triumf”, în tradiția culturală comună a modului în care regii (în acea vreme împăratul roman) intrau într-un oraș. Evangheliile proclamă, de asemenea, acest lucru ca o „împlinire a profeției”care face referire la Zaharia 9:9: „Iată, împăratul tău vine la tine, smerit și călare pe un măgar”. Conform tradiției, Mesia apare dinspre răsărit, de pe Muntele Măslinilor.
Nu putem verifica dacă acest lucru a avut loc într-o Duminică. Conform legii evreiești se cerea ca nimeni să nu participe la sărbătoarea de Paște dacă intrase în „contact cu cadavre” în anul precedent. Acest lucru impunea „stropirea” cu apă sfințită la Templu la fiecare câteva zile înainte de sărbătoare, așa că toată lumea venea cu aproximativ o săptămână mai devreme.
Incidentul de la Templu
Primele trei Evanghelii relatează că de îndată ce Isus a intrat în cetate, s-a dus la Templu unde a răsturnat mesele schimbătorilor de bani și ale vânzătorilor de animale, spunând: „Casa Mea va fi o casă de rugăciune (pentru toate neamurile, conform evangheliei lui Marcu), dar voi ați făcut din ea o peșteră de tâlhari.” (Ioan plasează această scenă mai devreme în narațiunea sa). Conform înțelegerii generale, propusă pentru prima dată de Marcu, acest eveniment va provoca în mod direct procesul și condamnarea la moarte a lui Isus. „Stricați Templul acesta, și în trei zile îl voi ridica.” (Ioan 2:19)
În mod ciudat, pentru următoarele câteva zile până la arestarea Lui, Evangheliile ne relatează că Isus venea la Templu, ca de obicei, unde învăța norodul. Acesta este de fapt un procedeu narativ necesar intrigii; scriitorii completează aceasta perioada de timp, până în prima noapte de Paște.
Joia Mare
În primele trei Evanghelii (sinoptice), Isus și ucenicii sărbătoresc prima noapte de Paște printr-o masă rituală cunoscută sub numele de Seder („ordinea lucrurilor”). Apostolul Ioan schimbă acest eveniment într-o masă obișnuită miercuri noaptea. Calcularea evreiască a zilei era de la apus la apus. În ziua dinaintea Sederului, mii de miei erau sacrificați la Templu pentru masa rituală. Ioan a legat aceste sacrificii de moartea lui Isus, „mielul care a fost sacrificat”. Ioan adaugă o poveste conform căreia Isus a spălat picioarele ucenicilor săi (ca simbol al adevăratei slujiri). Acest ritual este repetat în biserici în Joia Mare, adesea de către cler, ca semn de umilință.
Cina cea de Taină
Recrearea acestei mese a devenit un principiu central al cultului creștin (și unul dintre sacramente în comunitățile catolice și ortodoxe). În timpul mesei, Isus recită cuvintele ritualice: „Acesta este trupul Meu, acesta este sângele Meu... faceți aceasta spre pomenirea Mea”. Știm că aceasta a fost o formulă ritualică și o reconstituire din partea lui Pavel, unde recită formula ad litteram în 1 Corinteni.
Cina cea de Taină este denumită interschimbabil Euharistie (în limba greacă înseamnă „a aduce mulțumire”) iar mai târziu, comuniune în cadrul bisericii, trupul lui Hristos. La această masă, Isus i-a informat pe ucenici că unul dintre ei îl va trăda. Iuda Iscarioteanul, în secret, anunță conducerea Sinedriului evreiesc unde îl pot găsi pe Isus în acea noapte pentru a-l aresta. Vânzarea lui Isus pentru „treizeci de arginți” este o referire la Psalmul 41:9.
Agonia din Grădina Ghetsimani
După cină, Isus și ucenicii merg la poalele Muntelui Măslinilor, cunoscut și sub numele de grădina Ghetsimani. De fapt aceasta nu este o grădină, ci o presă de măsline. Isus le-a cerut ucenicilor să rămână treji și să vegheze împreună cu el în timp ce se ruga (cu toate acestea Isus a trebuit să-i trezească de trei ori). Rugăciunea sa către Dumnezeu este cunoscută sub numele de „agonie”, deoarece, prevăzând ce va urma, îi cere lui Dumnezeu să-L ajute să evite supliciul răstignirii. Din evanghelii înțelegem că nu a primit niciun răspuns de la Dumnezeu, dar Isus își acceptă soarta.
Arestarea lui Isus
Evangheliile variază în detalii cu privire la cine îl arestează pe Isus: gărzile Templului, liderii evrei, trupele auxiliare romane (conform Evngheliei lui Ioan) sau chiar de către gloată? Iuda îl trădează pe Isus cu o sărutare. În tradiția creștină ulterioară, Iuda este condamnat pentru veșnicie să împartă Iadul cu Satana; vezi Infernul lui Dante. Unul dintre ucenici a scos (Simon Petru, vezi Evanghelia lui Ioan 18:10) sabia, tăind urechea slujitorului marelui preot, dar Isus îi vindecă urechea și le spune ucenicilor să pună săbiile deoparte. Ucenicii, acum panicați, se împrăștie și îl abandonează pe Isus, împlinindu-se așa cum El lea spus că se va întâmpla.
Există diferențe în ceea ce privește locul unde îl duc pe Isus: la Sinod, la Sinedriu, consiliul suprem de conducere de atunci (Marcu), sau la casa marelui preot (Ioan). Petru rămâne afară. Când este acuzat că este unul dintre ucenici, el neagă de trei ori că îl cunoaște pe Isus, sa întâmplat așa cum fusese prezis.
Procesul (procesele) iudaic?
Din nou, variații și confuzii în cele patru evanghelii: un proces noaptea, două procese noaptea, unul noaptea, unul dimineața, două dimineața? Luca include un proces separat în fața lui Irod Antipa (în oraș pentru Paște) deoarece Isus, din puct de vedere tehnic, era parte din tetrarhia lui. Procesul ținut în fața evreilor din Sinedriu este legat de presupusele afirmații ale lui Isus: „distrugeți acest Templu și în trei zile îl voi rezidi”. Marcu susține că acest proces a fost ilegal deoarece acuzațiile martorilor erau în contradicție.
Deznodământul este atins atunci când Isus, reticent până în acel moment, răspunde la întrebarea marelui preot: „Ești tu cel binecuvântat, Mesia?” Isus recunoaște că El este și că este „Fiul Omului” care va veni în glorie când Împărăția lui Dumnezeu va fi instaurată, pentru a judeca întreaga omenire. Cu un gest de mânie simbolică, marele preot și-a rupt hainele în fața adunării, declarând că acest lucru este o blasfemie și îl condamnă la moarte.
Procesul înaintea lui Pontius Pilat
Susținând că Consiliul Iudaic nu putea aplica pedeapsa cu moartea conform legii provinciale romane, Isus este trimis la Pontius Pilat, procuratorul roman al Iudeii. În Evanghelia lui Luca, Isus este acuzat că le-a spus evreilor să nu plătească taxe Romei (ceea ce este evident fals, conform relatării lui Luca). În Evanghelia lui Ioan, Isus este condamnat din cauza mulțimilor tot mai numeroase după evenimentul învierii lui Lazăr - marele preot din Evanghelia lui Ioan susține că evreii ar trebui să scape de Isus înainte ca autoritățile Romane să poată interveni - că un singur om ar trebui să moară pentru națiune.
În toate cele patru evanghelii, Pilat este prezentat ca fiind reținut în a-L executa pe Isus. El încearcă să evite decizia finală sugerândule să elibereze pe un alt prizonier, pe Baraba, aruncând acest cadou gloatei (acum) anti-Isus, lăsându-i pe ei să decidă. Mulțimea strigă: „Dați-ne pe Baraba”, iar Isus este condamnat la moarte pentru rebeliune împotriva Romei. Matei (27:24) ne relatează că Pilat „și-a spălat mâinile” literalmente de această chestiune.
Vinerea Mare
Vineri dimineața, Isus este biciuit în Cetatea Antonia unde soldații îl batjocoresc punându-i o coroană de spini pe cap. Îi pun o bârnă de lemn (nu întreaga cruce) pentru a o duce la locul de execuție situat în afara zidurilor orașului (dealul Calvarului sau Golgota). În conformitate cu legea romană, evangheliile ne relatează că pe cruce a fost prinsă o placă publică pe care era scris acuzația: „Isus din Nazaret, regele iudeilor”. Aceasta era acuzația de trădare împotriva Romei, care întodeauna era pedepsită cu moartea prin răstignire.
Suferința și moartea lui Isus
În mod special, în Evanghelia lui Marcu, Isus suferă torturi incredibile. Marcu încorporează psalmi de jale și referințe la pasajele despre „robul suferind” din Isaia (simbolizând dezastrele din istoria națiunii). În Evanghelia după Marcu, ne este relatat că în timpul agoniei Isus a strigat: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce M-ai părăsit?” (15:34). Luca este singurul evanghelist care susține că Isus i-a iertat pentru suferințele indurate pe cruce. Pe de altă parte, Isus, în evanghelia lui Ioan (un om preexistent din ceruri) nu suferă. În Ioan (19:30), ultimele Sale cuvinte sunt: „S-a împlinit” (referindu-se la ceea ce a venit el să facă pe pământ).
Marcu, Matei și Luca susțin că singurii martori la răstignire au fost femeile care l-au urmat pe Isus și care au privit de departe. Acolo erea și Ioan „ucenicul preaiubit” și Maria, mama lui Isus, la picioarele crucii. „Ucenicul preaiubit”, conform tradiției, este Ioan, fratele lui Iacov.
Isus a murit la câteva ore după răstignire. În momentul morții Lui, evangheliile ne relatează că un sutaș roman a făcut următoarea declarație: „Cu adevărat, acesta a fost Fiul lui Dumnezeu.” (Matei 27:54) Abia în evanghelia lui Ioan, un soldat, dorind să se asigure că Isus era mort, i-a străpuns coasta cu o suliță. Pe măsură ce apusul soarelui se aproapia și Sabatul era pe cale să înceapă, trupul lui Isus a fost revendicat de Iosif din Arimateea și coborât de pe cruce , după care este așezat în mormântul familiei sale, deși ritualurile funerare nu fuseseră încă finalizate.
Sâmbăta Paștelui
Mai târziu , în tradiția creștină ulterioară au apărut speculațiile despre ce a făcut Isus (și unde se afla) în intervalul dintre Vineri noaptea și Duminică dimineața. Cercetătorii dezbat data unui manuscris timpuriu cunoscut sub numele de Evanghelia după Petru, care stabilește unele dintre detaliile care vor fi ulterior încorporate în ceea ce este cunoscut sub numele de Sfârșitul Iadului. („Sfârșitul” este un termen anglo-saxon pentru „raid”). Sâmbăta Paștelui face acum parte din liturghia Săptămânii Mari, care susține că atunci Isus s-a coborât în Iad (un vers din Crezul de la Niceea) Sâmbătă. În timp ce se afla acolo, s-a luptat cu Satana pentru sufletele morților drepți (păgâni celebri, patriarhii Bibliei etc.) și le-a eliberat sufletele când a ieșit din mormânt.
Duminica Paștelui
Duminică dimineața, femeile care l-au urmat pe Isus s-au dus la mormânt pentru a finaliza ritualurile funerare. Ele găsesc piatra care sigila mormântul dată la o parte și mormântul gol. În evanghelia lui Marcu, un înger le spune femeilor să le transmită ucenicilor mesajul că urmează să se întâlnească cu El, în Galileea (dar femeile nu au spus nimănui căci erau îngrozite, conform finalului original din evanghelia lui Marcu). Matei îl prezintă pe Isus înviat poruncindu-le ucenicilor să meargă și să predice în numele Lui. Luca și Ioan adaugă mai multe apariții după înviere care includ scene unde Isus mănâncă împreună cu ucenicii, cum ar fi întâlnirea cu cei unsprezece ucenici, unde mănâncă o bucată de pește și un fagur de miere (în Luca) sau întâlnirea cu cei doi ucenici pe drumul care ducea spre satul Emaus (nu era o fantomă).
Înălțarea la cer
Doar Evanghelia după Luca prezintă înălțarea trupească a lui Isus la cer. El folosește o tradiție din secolul I d.Hr., conform căreia Moise s-a urcat într-un nor și a fost luat la cer de pe vârful unui munte. Locul tradițional pentru acest eveniment se află pe vârful Muntelui Măslinilor.
Cu toate acestea, în continuarea evangheliei lui Luca, în cartea Faptele Apostolilor, după înviere, Isus rămâne pe pământ timp de 40 de zile, învățându-i pe ucenici despre „împărăție”. După înălțarea Sa la cer în această versiune, „Duhul lui Dumnezeu” este revărsat asupra ucenicilor care rămăseseră în Ierusalim pentru următoarea sărbătoare, Rusaliile. Creștinii combină aceste două evenimente: Înălțarea la cer este sărbătorită la patruzeci de zile după Paște, în timp ce Rusaliile (acum înțelese ca fiind ziua de naștere a Bisericii) sunt sărbătorite duminica de după înălțare.
