Drumul Mătăsii

Drumul Mătăsii a fost o rețea de rute comerciale antice, înființată oficial în timpul dinastiei Han din China, în anul 130 î.Hr. Aceste rute au făcut legătura dintre regiunile lumii antice prin intermediul schimburilor comerciale între anii 130 î.Hr. și 1453 d.Hr. Drumul Mătăsii nu a fost o singură rută de la est la vest, așa că istoricii preferă denumirea de „Rute ale Mătăsii”, deși „Drumul Mătăsii” este folosit în mod obișnuit.

Exploratorul european Marco Polo (1254-1324 d.Hr.) a călătorit pe aceste rute și le-a descris în detaliu în celebra sa lucrare, fără ca el să le atribuie acest nume. Ambii termeni pentru această rețea de drumuri - Drumul Mătăsii și Rutele Mătăsii - au fost inventați de geograful și călătorul german Ferdinand von Richthofen în 1877 d.Hr., care le-a denumit 'Seidenstrasse' (drumul mătăsii) sau 'Seidenstrassen' (rutele mătăsii). Polo, iar mai târziu, von Richthofen menționează mărfurile care erau transportate dus-întors pe Drumul Mătăsii.

De la Vest la Est, aceste bunuri includeau:

• Cai
• Șei și echipament de călărie
• Viță de vie și struguri
• Câini și alte animale, atât exotice cât și domestice
• Blănuri și piei de animale
• Miere
• Fructe
• Sticlărie
• Pături din lână, covoare, și mochete
• Textile (cum ar fi perdelele)
• Aur și argint
• Cămile
• Sclavi
• Arme și armuri

De la Est la Vest, aceste bunuri includeau:

• Mătase
• Ceai
• Coloranți
• Pietre prețioase
• Ceramică chinezească (farfurii, boluri, căni, vaze)
• Porțelan
• Condimente (cum ar fi scorțișoara și ghimbirul)
• Artefacte din bronz și aur
• Medicamente
• Parfumuri
• Fildeș
• Orez
• Hârtie
• Praf de pușcă

Rețeaua a fost utilizată în mod regulat din 130 î.Hr., când dinastia Han (202 î.Hr. - 220 d.Hr.) a deschis oficial comerțul cu Occidentul, aceasta până în anul 1453 d.Hr., când Imperiul Otoman a boicotat comerțul cu Occidentul și a închis aceste rute. În acele vremuri, europenii începuseră să se obișnuiască cu mărfurile din est, iar când Drumul Mătăsii a fost închis, negustorii au trebuit să găsească noi rute comerciale pentru a satisface cererea pentru aceste mărfuri.

Închiderea Drumului Mătăsii a inițiat Epoca Descoperirilor (cunoscută și sub numele de epoca marilor descoperiri geografice între 1453 și 1660 d.Hr.) și a fost definită de exploratorii europeni care au pornit pe mare și au trasat noi rute maritime pentru a înlocui comerțul terestru. Epoca Descoperirilor avea să aibă un impact asupra culturilor din întreaga lume, deoarece navele europene au revendicat unele teritorii în numele lui Dumnezeu și al țării lor și au influențat altele prin introducerea culturii și religiei occidentale (creștină). În același timp, aceste popoare au influențat tradițiile culturale europene. Drumul Mătăsii - de la deschiderea sa și până la închiderea acestuia - a avut un impact atât de mare asupra dezvoltării civilizației mondiale încât este dificil să ne imaginăm lumea modernă fără el.

Drumul Regal Persan

Istoria Drumului Mătăsii este anterioară dinastiei Han, deoarece Drumul Regal Persan, care avea să devină una dintre arterele principale ale Drumului Mătăsii, a fost înființat în timpul Imperiului Persan Achemenid (cca. 550-330 î.Hr.). Drumul Regal Persan mergea de la Susa, în nordul Persiei (Iranul modern) până la Marea Mediterană prin Asia Mică (Turcia de astăzi) și avea stații poștale de-a lungul întregului traseu, cu cai odihniți și pregătiți pentru ca emisarii să transmită rapid mesaje în tot imperiul. Istoricul grec Herodot, avea să scrie despre viteza și eficiența mesagerilor persani, afirmind că:

Nu există nimic în lume care să călătorească mai repede decât acești curieri persani. Nici zăpada, nici ploaia, nici căldura, nici întunericul nopții nu îi împiedică pe acești curieri să își finalizeze etapele călătoriei desemnate cu cea mai mare viteză. (Istorii VIII.98)

Aceste reguli aveau să formeze, secole mai târziu, crezul oficiului poștal al Statelor Unite ale Americii. Perșii au întreținut cu grijă Drumul Regal, iar în timp, l-au extins pe drumuri secundare mai mici. Aceste căi au traversat în cele din urmă subcontinentul indian, Mesopotamia și Egiptul.

China și Occidentul

După ce Alexandru cel Mare a cucerit Imperiul Persan, a întemeiat orașul (mai târziu Regatul Grec) Alexandria Eschate în 339 î.Hr., situat în Valea Fergana din Neb (Tadjikistanul modern). Lăsându-și în urmă veteranii răniți, Alexandru Macedon a plecat mai departe. În timp, după moartea lui Alexandru, acești războinici macedoneni s-au căsătorit cu femei indigene, dezvoltând o cultură greco-bactriană care a înflorit sub Imperiul Seleucid de mai târziu.

Sub regele greco-bactrian Euthydemos I (260-195 î.Hr.), greco-bactrienii și-au extins teritoriile. Potrivit istoricului grec Strabon (63 î.Hr.–24 d.Hr.), grecii „și-au extins imperiul până la Seres” (Geografia XI.ii.i). „Seres” era numele sub care grecii și romanii cunoșteau China, care înseamnă „țara de unde vine mătasea” din Asia de Est. Se crede, așadar, că primul contact dintre China și Occident a avut loc în jurul anului 200 î.Hr.

Dinastia Han chineză a fost hărțuită în mod regulat de triburile nomade Xiongnu de la granițele din nord și vest ale imperiului. În 138 î.Hr., împăratul Wu l-a trimis pe emisarul său Zhang Qian în vest pentru a negocia cu poporul Yuezhi un ajutor militar în lupta împotriva triburilor Xiongnu.

Expediția lui Zhang Qian l-a pus în contact cu multe culturi și civilizații diferite din Asia Centrală, printre acestea fiind și „Marii Ionieni”, pe care i-a numit„Dayuan”, care erau greco-bactrienii , descendenții soldaților din armata lui Alexandru cel Mare. Dayuanii aveau cai puternici, așa cum avea să-i raporteze Zhang Qian împăratului Wu, iar aceștia puteau fi folosiți eficient împotriva Xiongnu-ilor prădători.

Urmările călătoriei lui Zhang Qian nu au avut doar un contact suplimentar între China și Occident, ci și o colaborare bine pusă la punct și un plan eficient de creștere a cailor în întreaga țară, pentru a dezvolta și echipa cavaleria dinastiei. Calul era cunoscut de mult timp în China, încă din timpul dinastiei Shang (1600 – 1046 î.Hr.) și fusese folosit în războaie de către cavalerie și pentru carele de luptă, dar chinezii admirau calul occidental pentru mărimea și viteza lui. Cu ajutorul calului occidental al Dayuanului, dinastia Han a învins Xiongnu. Acest succes l-a inspirat pe împăratul Wu să speculeze fiecare oportunitate economică pentru a obține cât mai mult din comerțul cu Occidentul. Astfel, Drumul Mătăsii a fost deschis în 130 î.Hr.

Între 171 și 138 î.Hr., Mitridate I al Partiei a dus o campanie pentru extinderea și consolidarea regatului său în Mesopotamia. Regele seleucid Antioh al VII-lea Sidetes (a domnit între 138-129 î.Hr.) s-a opus acestei expansiuni, dorind totodată răzbunare pentru moartea fratelui său, Demetrius, care a fost în război împotriva armatei parților conduse de Phrates al II-lea (cunoscut ca Frahad II), succesorul lui Mitridate. Odată cu înfrângerea lui Antioh, Mesopotamia (țara dintre cele două râuri) a intrat sub stăpânirea parților și, odată cu aceasta, au preluat controlul asupra Drumului Mătăsii. Parții au devenit apoi intermediarii centrali între China și Occident.

Bunurile comercializate prin Drumul Mătăsii

Deși era tranzacționată o varietate mare de mărfuri de-a lungul rețelei comerciale a Drumului Mătăsii, numele provine de la popularitatea mătăsii chinezești în Occident, în special în Roma. Rutele Drumului Mătăsii se întindeau din China prin India, Asia Mică, Mesopotamia, până în Egipt, continentul african, Grecia, Roma și Marea Britanie.

Regiunea nordică a Mesopotamiei (Iranul de astăzi) a devenit cel mai apropiat partener comercial al Chinei, ca parte a Imperiului Part, inițiind schimburi culturale importante. Hârtia, inventată de chinezi în timpul dinastiei Han, și praful de pușcă, de asemenea o invenție chineză, au avut un impact mult mai mare asupra culturii lor decât mătasea. Condimentele bogate din Orient au contribuit, de asemenea, mai mult decât moda care a apărut din industria mătăsii. Chiar și așa, în timpul împăratului roman Augustus (27 î.Hr. - 14 d.Hr.), comerțul dintre China și Occident era ferm stabilit, iar mătasea era cea mai căutată marfă în Egipt, Grecia și, în special, la Roma.

Dragostea romanilor pentru mătase

Înainte de a deveni Împărat Augustus, Octavian Caesar a profitat de subiectul controversat al îmbrăcămintei din mătase pentru a-i denunța pe adversarii săi, Marc Antoniu (83-30 î.Hr.) și Cleopatra a VII-a (69-30 î.Hr.), ca fiind imorali. Întrucât amândoi preferau mătasea chinezească, care era din ce în ce mai mult asociată cu licențiozitatea, Octavian a exploatat această afinitate ca o slăbiciune pentru a-și denigra dușmanii. Octavian avea să triumfe asupra lui Antoniu și a Cleopatrei; însă nu a putut face nimic pentru a reduce popularitatea mătăsii.

Istoricul Will Durant scrie:

Romanii considerau [mătasea] un produs vegetal dărăcit obținut din copaci și era apreciat la greutatea sa în aur. O mare parte din această mătase ajungea pe insula Kos, unde era țesută în rochii pentru doamnele din Roma și din alte orașe. În anul 91 d.Hr., statul relativ sărac Messenia a trebuit să interzică femeilor să poarte rochii transparente de mătase la inițierile religioase. (329)

În vremea lui Seneca cel Tânăr (4 î.Hr. - 65 d.Hr.), romanii conservatori erau mai înfocați decât Augustus în a denigra mătasea chinezească ca fiind o vestimentație imorală pentru femei și o îmbrăcăminte efeminată pentru bărbați. Cu toate acestea, aceste critici nu au reușit să oprească comerțul cu mătase în Roma, iar insula Kos a devenit bogată și luxoasă datorită fabricării de îmbrăcăminte din mătase.

Așa cum Durant scrie, „Italia se bucura de o balanță comercială «nefavorabilă» — cumpăra cu plăcere mai mult decât vindea”, dar tot exporta bunuri de valoare în China, cum ar fi „covoare, bijuterii, chihlimbar, metale, coloranți, medicamente și sticlă” (328-329). Până în timpul împăratului Marcus Aurelius (161-180 d.Hr.), mătasea era cea mai apreciată marfă din Roma și nicio critică conservatoare nu părea să încetinească comerțul sau să oprească moda.

Chiar și după Aurelian, mătasea a rămas foarte populară în imperiu, deși din ce în ce mai scumpă, după căderea imperiului Roman de Apus în 476 d.Hr. Roma a continuat să existe prin intermediul Imperiului Roman de Răsărit, cunoscut sub numele de Imperiul Bizantin, păstrând pasiunea romanilor pentru mătase. În jurul anului 60 d.Hr., Occidentul a devenit conștient de faptul că mătasea nu creștea pe copacii din China, ci era de fapt produsă de viermii de mătase. Chinezii au păstrat în mod intenționat secret originea mătăsii, iar odată ce acest secret a fost descoperit, aceștia au păzit cu grijă viermii de mătase și procesul de recoltare a mătăsii.

Împăratul bizantin Justinian (527-565 d.Hr.), sătul să plătească prețurile exorbitante pe care chinezii le cereau pentru mătase, a trimis doi emisari, deghizați în călugări, în China pentru a fura viermi de mătase și a-i aduce ilegal în Occident. Planul a avut succes și astfel s-a dezvoltat industria bizantină a mătăsii. Când Imperiul Bizantin a căzut în mâinile turcilor în 1453 d.Hr., Imperiul Otoman a închis vechile rute ale Drumului Mătăsii și a rupt toate legăturile cu Occidentul.

Moștenirea Drumului Mătăsii

Cea mai mare realizare și valoare a Drumului Mătăsii a fost schimbul cultural dintre țările implicate în acest comerț. Arta, religia, filosofia, tehnologia, limba, știința, arhitectura și orice alte elemente ale civilizației erau schimbate de-a lungul acestor rute, transportate odată cu mărfurile comerciale pe care negustorii le duceau dintr-o țară în alta. De-a lungul acestor rețele circulau boli și molime de tot felul, așa cum a fost cazul răspândirii ciumei bubonice din 542 d.Hr., despre care se crede că a ajuns la Constantinopol prin intermediul Drumului Mătăsii și care a decimat populația Imperiului Bizantin.

Închiderea Drumului Mătăsii i-a obligat pe negustori să aleagă rute maritime pentru a-și continua activitatea comercială, inițiind astfel epoca marilor descoperiri geografice, care a dus relațiile comerciale la nivel mondial și la apariția comunității globale. La vremea sa, Drumul Mătăsii a servit la lărgirea înțelegerii oamenilor asupra lumii în care trăiau; închiderea sa i-a propulsat pe europeni peste oceane pentru a explora alte căi comerciale și, în cele din urmă, la cucerirea așa-numitei Lumea Nouă a Americilor, inițiind cunoscutul Schimb Columbian, prin care bunurile și valorile erau transmise între Lumea Veche și Lumea Nouă, universal în detrimentul popoarelor indigene din Lumea Nouă. În acest fel, se poate spune că Drumul Mătăsii a pus bazele dezvoltării lumii moderne.